Taxistul

Br-r-r-r- alerg prin curtea largă-
astăzi sunt taxist, nu şagă!
- Hai, bunico, iute sui
să dăm de mâncat la pui.


De ai treabă prin grăbină,
îţi aduc sacoşa plină
cu legume şi verdeţuri-
astăzi la reduse preţuri.


Iată ce-am să cer ca plată-
să mai stai un pic în poartă
până scapi un gol sau două-
mi-au luat o minge nouă.