Vine tata de la muncănecăjit şi obosit,
salopeta-n cui aruncă,
n-are chef nici de vorbit.
Lângă dânsul vin cuminte,
de-al lui umăr mă lipesc
şi-i spun câteva cuvinte:
-Dacă-ai şti cât te iubesc!
Şi necazul i se curmă,
el mă ia la pieptul lui,
de tristeţe nici o urmă,
nici de oboseală nu-i.